Mancurţii mă bârfesc că nu-s la cale,
Şovinii mă bârfesc că stau la zdup --
Imperiul se clatină din şale,
Căci duhul nu se-aşează pe calup.
Voi fi având vreun păcat de moarte,
Să fie un păcat într-adevăr?
Că-am vrut şi neamuşl meu să aibă parte
De apă, de pământ, de-un colţ de cer...
Mancurţii mă somează cu injurii,
Şovinii -- cu omoruri sângerii,
Imperiul îşi şterge latul gurii
De sângele vărsat în colonii.
Mancurţi, şovini şi alte cozi de sfoară,
Mânaţi de timp, oricum vor dispărea,
Dar viaţa nu mi-e viaţă fără ţară,
Or, ţara e şi fără viaţa mea.
Selectat de: Cristina CATEREV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu