Preoţii din Moldova şi Muntenia îndătinează de a umbla la începutul fiecare luni cu crucea pe la casele credincioşilor lor şi a le stropi cu apî sfinţită sau agheasmă, pe care o duce pălimarul într-o căldăruşă sau într-o cofiţă.
Şi deoarece de astă dată fiecare preot este obşogat ca să leturghisească şi abia după leturgie să cerceteze nu numai pe oamenii cei mai avuţi şi mai distinşi, ci pe fiecare parohie fără deosebire, de aceea începe şi sf'ârşeşte leturghia cu mult mai de dimineaţă ca în celelalte zile, respective duminici şi sărbători de peste an.
După leturghie, fiecare preot face sfinţirea apei în biserică şi apoi se porneşte cu crucea sau, după cum spun muntenii, cu botezul pe la casele parohienilor săi, începând de regulă de la casa parohială, adică de la sine, sau de la cel ce locuieşte mai aproape de casa parohială sau de biserică.
Şi dacă satul, respective parohia, e mare şi parohului local nu-i este cu putinţă a umbla pe la toate casele, atunci îşi mai ia un preot de ajutor; iar în lipsa acestuia îl pune pe cantorul bisericesc, precum şi pe alţi cărturari, ca să umble şi aceia.
În cazul din urmă de regulă numai pe la gospodarii cei mai însemnaţi, mai distinşi şi mai avuţi, iar cantarul şi ceilalţi inşi pe la cei mai sărmani şi mai depărtaţi de vatra satului.
După ce s-aîntors gospodarul de casă, care a petrecut pe preotul cu lumina, se aşază apoi cu toşi la masă şi mănâncă şi ei, căci înainte de a binecuvânta preotul masa, după cum am spus şi mai sus, rar care român se încumătă a mânca, şi mai cu seamă fetele cele mari despre cari se crede că, dacă nu mănâncă în ziua de ajun, se vor mărita mai degrabă. Trecând ziua şi sosind seara, fiecare fată care şi-a ascuns panglica din mărgele o ia când se culcă, atât pe acestea cât şi celelalte semne, ce le-a mai pus dimpreunăcu dânsa sub prag, şi le pune sub pernă, având ferma credinţă că, făcând-o aceasta, peste noapte îşi visează iubitul.
Alte fete mari, din contra, punînd mărgelele de la gât pe pragul uşei, ca să păşească preotul peste ele când vine cu Botezul, şi, luându-le după aceea, le pun la gât ca să se mărite.
Ce se atinge de busuiocul ce l-au căpătat sau l-au furat din struţul preotului, e de observat că acesta se întrebuinţează spre mai multe scopuri şi anume:
Îl pun, când se culcă, sub căpătâi, crezînd că peste noapte îşi viseazămursitul, data, orânda.
Îl pun pe ghizdelele fântânei şi apoi se gândeşte fiecare la flăcăul cu care doreşte să se mărite. Şi dacă busuiocul va fi dimineaţa umed, sau mai bine zis plin de rouă, atunci flăcăul respectiv va lua-o, altmintrelea nu.
Pun câte un fir din busuiocul acesta prin florile cu cari îşi împodobesc capul când se duc la joc, anume ca să fie îndrăgite şi jucate de fiecari.
În fine, tot acele fire de busuioc le mai întrebuinţează încă şi la diferite alte farmece, anume ca să atragă feciorii la dânsele, spre a se putea cât mai degrabămărita.
Sărbători la români: studiu etnografic Simion Florea Marian: ed. îngrijirtă şi introd. de Iordan Datcu. - Bucureşti:Saeculum I. O. 2011 Vol. 1. Cârnilegile. - Bibliogr. - ISBN 978-973-642-283-6.
A selectat: Cristina CATEREV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu