Textul literar – opinea lui Dumitru Ieremia în studiul "Introducere în
stilistica" - poate fi considerat ca o realitate cu două ipostaze
consubstantiale structura stilistică şi funcţia de semnificare
poetică. Structura stilistică generează lumea semantică a textului ţi poartă
totodată mărcile Eului reztului. Ambele serii de mărci stilistice – ale eului
auctorial şi ale eului textual – îşi definesc identitatea şi, implicit,
originalitatea, prin modul de valorificare a potenţialuilui expresiv al limbii,
a diverselor categorii estetice, semantice, morfologice si sintactice.
VERBUL, prin regimul sau privilegiat de nucleu
al enunţării, reprezintă o sursă majoră de
expresivitate artistică. Aceasta se
construieste nu numai la nivelul continutului semantic şi al
structurii lingvistice (verbe/locuţiuni verbale), ci şi la nivelul
categoriilor morfologice specifice- timpurile, modurile, personale.
TIMPUL, cea mai complexa
categorie, dezvoltă gradul cel mai înalt de complexitate în stiulul
beletristic. Stilul beletristic îţi defineşte specificul prin construirea
timpului gramatical într-o categorie narativa (D. Irimia), implicând
perspective temporale şi capacitate de spaţiere (prim-plan şi planuri de
adancime).
A elaborat: Lepădatu Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu