Opera
lui George Călinescu este unitară, în sensul că aceleaşi modalităţi estetice
circulă de la proză la istorie literară, de la critică la poezie, într-un
univers literar coerent. Criticul este dublat de creator. George Călinescu a
creat o metodă nouă în critica literară, similară creaţiei, conform
principiului că: “a înţelege înseamnă a crea din nou, a reproduce în tine
momentul iniţial al operei”. “Criticul - susţinea George Călinescu - este şi el
un poet în felul lui, un creator şi, de altfel, numai criticii poeţi au înţeles
cu adevărat poezia”. Pentru George Călinescu, critica şi istoria literară sunt
opere de creaţie, ele fiind două momente ale aceluiaşi proces: “Nu poţi fi
critic fără perspectiva istorică, nu poţi face istorie literară fără criteriul
estetic, deci fără a fi critic”. “Istoria literaturii române de la origini până
în prezent” este - aşa cum spunea autorul însuşi - “o ştiinţă inefabilă şi o
sinteză epică”. În această operă fundamentală, de referinţă în cultura română,
scriitorii devin personaje ca într-un roman, grupate în trei categorii
tipologice:
- tipul boierului generos, revoluţionar din inteligenţă, ideolog ardent, fraternizând cu masele: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. Odobescu ş.a.;
- tipul boierului generos, revoluţionar din inteligenţă, ideolog ardent, fraternizând cu masele: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. Odobescu ş.a.;
-
tipul
ruralului,
ideolog pătimaş, alături de ţărani, cu repulsii faţă de aristocrat: M. Eminescu, G. Coşbuc, L. Rebreanu ş.a.;
- tagma
balcanicilor, a micilor târgoveţi sau boiernaşi: Anton Pann, I.L. Caragiale, I.
Minulescu, I. Barbu, T. Arghezi, Urmuz ş.a.
În
“Istoria literaturii române…”, G. Călinescu face o critică completă:
sociologică, psihologică şi estetică, într-o viziune grandioasă, pornind de la
miturile naţionale şi terminând printr-o sinteză a specificului nostru
naţional. Vocaţia de
istoric şi critic literar, pregătirea filozofică, talentul artistic şi
cunoaşterea literaturii universale sunt puse în evidenţă în această
excepţională operă în care judecăţile despre cărţile analizate sunt profunde şi
originale. În analizele sale, G. Călinescu a folosit în mod prevalent
interpretarea estetică, fără să ocolească biografiile scriitorilor. Iată, de
pildă, portretul lui Dimitrie Cantemir: “Voievod luminat, ambiţios şi blazat,
om de lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi
mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier ...
academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor
plăcerilor pe care le poate da lumea, D. Cantemir este Lorenzo de Medici al
nostru”.
Portretul de orator al lui N. Iorga e viu şi dinamic, bazat pe o fină observaţie psihologică. La cursuri universitare, N. Iorga este înfăţişat ca un personaj fabulos, comparabil cu zmeul din poveste: “N. Iorga avea multe afinităţi cu zmeul din poveste. După cum buzduganul acestuia îşi preceda stăpânul, izbind în poartă, în uşă, spre a se aşeza apoi, singur, în cui, tot astfel, glasul profesorului Iorga se auzea indistinct pe scări şi pe coridoare...”.
Portretul de orator al lui N. Iorga e viu şi dinamic, bazat pe o fină observaţie psihologică. La cursuri universitare, N. Iorga este înfăţişat ca un personaj fabulos, comparabil cu zmeul din poveste: “N. Iorga avea multe afinităţi cu zmeul din poveste. După cum buzduganul acestuia îşi preceda stăpânul, izbind în poartă, în uşă, spre a se aşeza apoi, singur, în cui, tot astfel, glasul profesorului Iorga se auzea indistinct pe scări şi pe coridoare...”.
Călinescu
ilustrează în cel mai înalt grad acel stil critic rămas, pe drept cuvânt, cu
epitetul de “călinescian”: colorat, concis, îndrăzneţ, adesea paradoxal. Are geniul definiţiilor, al
asociaţiilor şi al etichetărilor plastice ce rămân întipărite în memorie. În
formulări lapidare, G. Călinescu fixează pentru eternitate un scriitor, o
operă, un eveniment. De pildă, Calistrat Hogaş este prezentat ca “un maniac la
modul sublim... Hogaş e un scriitor minor, însă un minor mare, scriind o proză
genială şi nesigură”. Despre Gr. Alexandrescu spunea că este “un elegiac de
tipul romantic şi, în acelaşi timp, un moralist la modul clasic”. În eseul
“Pseudo-kinegetikos”, “Odobescu bate câmpii cu graţie”. Despre Sadoveanu spunea
că este “un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca
un realist, un contemplativ”. Despre I. Creangă spunea că este “expresia
monumentală a naturii umane în ipostaza ei istorică ce se numeşte poporul român
sau, mai simplu, a poporului român însuşi surprins într-un moment de genială
expansiune”.
A efectut:Lepădatu Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu