Teatrul italian, dominat la începutul secolului nostru de realismul lui Guiseppe Giacosa (1847-1906) şi de naturalismul, "verismul" lui Giovanni Verga (1840-1922) formula "teatru grotesc".Acest teatru- amestec de tregedie şi farsă -urmareşte să prezinte automatismul fiinţei umane (Rosso di San Secondo, 1887-1956)şi consideră personajele- nenominalizate - simple "marionete", relevând opoziţia dintre esenţă şi aparenţă, dintre autencitate şi falsitatea comportamentului individual deprins în relaţiile sale cu cei din jur.
Şocul promovat de acest teatru se datora şi noutăţii tematice şi structurii şi tehnicii sale dramatice. "În lumea imediat postbelică simţi exprimată în opera lui Pirandelo spaima, haosul spiritual în care se zbate această lume... Pirandelo este poetul care a exprimat tragedia unei lumi în disoluţie" Întradevăr la baza operei pirandelline stă o filozofie pesimistă, sceptică, exprimînd sentimentul însigurării şi ideea incompatibilităţii dintre gindirile şi trăire, aceea a divorţului dintre om şi viaţa celor din jur său, inadaptibilităţii la realitate a sentimentelor şi aspiraţiilor omului. În teatru -şi în genere în viaţa intelectuală a secolului nostru - Pirandello a prezentat o reacţiune împotriva convenţionalismului şi a atitudinilor artificiale careil despersonalizează pe om. Dramaturgia sa a impus atenţiei multor scriitori, tema unei lumi a nesiguranţei spiritualeşi a haosului moral, în care dezagrearea personalităţii umane face loc sentimentului tragic de incoerenţă interioară, alienare, claustrare şi angoasă.
Şocul promovat de acest teatru se datora şi noutăţii tematice şi structurii şi tehnicii sale dramatice. "În lumea imediat postbelică simţi exprimată în opera lui Pirandelo spaima, haosul spiritual în care se zbate această lume... Pirandelo este poetul care a exprimat tragedia unei lumi în disoluţie" Întradevăr la baza operei pirandelline stă o filozofie pesimistă, sceptică, exprimînd sentimentul însigurării şi ideea incompatibilităţii dintre gindirile şi trăire, aceea a divorţului dintre om şi viaţa celor din jur său, inadaptibilităţii la realitate a sentimentelor şi aspiraţiilor omului. În teatru -şi în genere în viaţa intelectuală a secolului nostru - Pirandello a prezentat o reacţiune împotriva convenţionalismului şi a atitudinilor artificiale careil despersonalizează pe om. Dramaturgia sa a impus atenţiei multor scriitori, tema unei lumi a nesiguranţei spiritualeşi a haosului moral, în care dezagrearea personalităţii umane face loc sentimentului tragic de incoerenţă interioară, alienare, claustrare şi angoasă.
.jpg)
Istoria teatrului universal / Ovidiu Drimba. -Ed. a 2-a, rev. - Bucureşti: Vestla, 2007, p. 263-267.
Selectat de: Cristina CATEREV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu