O artă pentru veşnicie
Egipt, Mesopotamia, Creta.
O anumită formă de artă există în fiecare colţ de lume, dar evoluţia artei, văzută ca un efort susţinut , nu începe nici în grotele din sudul Franţei, nici printre indienii din America de Nord. Nicio tradiţie directă nu leagă aceste prime începuturi de timpul nostru ; în schimb , există o tradiţie directă , transmisă de la maestrul la elev, de la elev la copist şi la public care uneşte arta timpului nostru - până la fiecare casă şi până la fiecare afiş - cu artă născută în valea Nilului în urmă cu aproximativ cinci mii de ani. Vom vedea că maeştrii din Grecia au fost influenţaţi de egiptenin şi că toţi suntem elevii grecilor. De aceea, arta Egiptului are pentru noi o importanţă esenţială .
Una dintre trăsăturile esenţialeale artei egiptene este aceea că , în toate lucrările sale - statui ,picturi sau edificii-, elementele par a fi aşezate ca şi cum s-ar spune unei legi unice. Această lege unică de care par să sculte toate creaţiile unui popor este ceea ce numim un "stil". Este greu să explici prin cuvinte ce anume formeaza un stil, dar e mai mult mai uşor să-l vezi . Principiile care guvernează ansamblul armoniei austeră.
În cursul a peste trei mii de ani şi mai bine , arta egipteană s-s schimbat foatre puţin . Tot ce era considerat bun şi frumos pe vremea piramidelor era la fel o mie de ani mai târziu. Desigur, apăreau mode noi şi li se cereau artiştilor subiecte noi, dar modul de reprezentare a omului şi naturii rămânea în esenţă acelaşi.
Cele mai multe edificii erau făcute din cărămizi arse, pe care timpul le-a transformat în pulbere ; chiar şi în cazul sculpturilor , piatra era foarte rar folosită. Dar asta nu este suficient ca să explice faptul că puţine opere de artă au ajuns până la noi din timpurile cele mai îndepărtate ale acestei civilizatii. Motivul principal este , probabil , faptul ca popoarele din regiune nu aveau ,credinţele egiptenilor şi nu resimţeau necesitatea de a conserva corpul şi efigia sa pentru a asigura supravieţuirea sufletui.
Mai tîrziu mormintele s-au complicat şi au devenit adevărate cronici ale campaniilor regilui. Dintre aceste cronici, cea mai bine conservată datează dintr-o perioada relativ târzie, domnia lui Aşurnasirpal al II-lea, regele Asiriei, care a trăit în secolul al IX-lea î.Hr., puţin mai tîrziu decât regele Solomon din Biblie. Ea este păstrată la British Museum şi ne prezintă toate episoadele unei companii bine conduse : ilustraţia 45 arată detaliile unui atac contra unei fortăreţe, cu maşinele de război în cţiune , apărătorii care cad şi , în vârful unui turn , o femeie care plânge yadarnic . Felul în care sunt prezentate aceste scene aminteşte de metodele egiptenilor , poate cu mai puţină ordine şi rigitate. Când le priveste , ai impresis că vezi actualităţi de acum două mii de ani , pentru că totul e foarte realist şi convingător . Dar , dacă privim mai cu atenţie , vom remarca un detaliu ciudat : există o mulţime de morţi şi răniţi în aceste bătălii pline de cruzime , dar niciunul nu e asirian. Se cunoşteau deja lăudăroşenia şi propaganda! Dar poate că trebuie să avem o părere mai buna despre aceşti asirieni. În orice caz, monumentele care glorifică seniorii răyboiului pare foarte anodin . Era de ajuns ca ai ei să apară, şi duşmanii fugeau ca potârnichile.
Una dintre trăsăturile esenţialeale artei egiptene este aceea că , în toate lucrările sale - statui ,picturi sau edificii-, elementele par a fi aşezate ca şi cum s-ar spune unei legi unice. Această lege unică de care par să sculte toate creaţiile unui popor este ceea ce numim un "stil". Este greu să explici prin cuvinte ce anume formeaza un stil, dar e mai mult mai uşor să-l vezi . Principiile care guvernează ansamblul armoniei austeră.
În cursul a peste trei mii de ani şi mai bine , arta egipteană s-s schimbat foatre puţin . Tot ce era considerat bun şi frumos pe vremea piramidelor era la fel o mie de ani mai târziu. Desigur, apăreau mode noi şi li se cereau artiştilor subiecte noi, dar modul de reprezentare a omului şi naturii rămânea în esenţă acelaşi.
Cele mai multe edificii erau făcute din cărămizi arse, pe care timpul le-a transformat în pulbere ; chiar şi în cazul sculpturilor , piatra era foarte rar folosită. Dar asta nu este suficient ca să explice faptul că puţine opere de artă au ajuns până la noi din timpurile cele mai îndepărtate ale acestei civilizatii. Motivul principal este , probabil , faptul ca popoarele din regiune nu aveau ,credinţele egiptenilor şi nu resimţeau necesitatea de a conserva corpul şi efigia sa pentru a asigura supravieţuirea sufletui.
Mai tîrziu mormintele s-au complicat şi au devenit adevărate cronici ale campaniilor regilui. Dintre aceste cronici, cea mai bine conservată datează dintr-o perioada relativ târzie, domnia lui Aşurnasirpal al II-lea, regele Asiriei, care a trăit în secolul al IX-lea î.Hr., puţin mai tîrziu decât regele Solomon din Biblie. Ea este păstrată la British Museum şi ne prezintă toate episoadele unei companii bine conduse : ilustraţia 45 arată detaliile unui atac contra unei fortăreţe, cu maşinele de război în cţiune , apărătorii care cad şi , în vârful unui turn , o femeie care plânge yadarnic . Felul în care sunt prezentate aceste scene aminteşte de metodele egiptenilor , poate cu mai puţină ordine şi rigitate. Când le priveste , ai impresis că vezi actualităţi de acum două mii de ani , pentru că totul e foarte realist şi convingător . Dar , dacă privim mai cu atenţie , vom remarca un detaliu ciudat : există o mulţime de morţi şi răniţi în aceste bătălii pline de cruzime , dar niciunul nu e asirian. Se cunoşteau deja lăudăroşenia şi propaganda! Dar poate că trebuie să avem o părere mai buna despre aceşti asirieni. În orice caz, monumentele care glorifică seniorii răyboiului pare foarte anodin . Era de ajuns ca ai ei să apară, şi duşmanii fugeau ca potârnichile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu