Animalia este unul dintre cele cinci regnuri în care biologii împart lumea vie. Monera cuprinde bacterii şi alege verzi-albastre; protistele includ îndeosebi organisme mari, unicelulare, precum amiba şi parameciului, care au fost mult considerate animale, dar care formează acum regn propriu; mucegaiurile, oidiumurile şi ciupercile intră în regnul Fungi; şi, aşa cum sugereazăşi numele. Plantae cuprinde plantele. Cu peste un milion din cele 1,75 milioane de specii vii de pe glob descrie în prezent, regnul Animalia este categoric cel mai cuprinzător şi mai divers. Acesta conţine toate organismele pe care majoritatea dintre noi le recunosc cu uşurinţă ca animale, precum şi unele specii al căror statut i-ar deruta pe mulţi. Majoritatea covârşitoare a animalelor este formată din nevertebrate-animale fără coloană vertebrală. Între acestea, insectele domină atât ca număr de exemplare, cât şi ca diversitatea a speciilor. Totuşi, cei mai mulţi oameni sunt familiarizaţi cu vertebratele-peşti, peşti, amfibieni, şopârle, păsări şi mamifere-grupul de care specia noastră este mai apropiată din punct de vedere al evoluţiei.
Trăsăturile definitorii
Regnul Animali se mai numeşte şi Metazoa, termen care indică structura multicelulară a tuturor membrelor săi. Ca şi la plante, ţesuturile animalelor sunt foarte din celule eucariote. La animale însă, acestea nu au pereţi celulari. În schimb, celulele animale sunt ţinute laolaltă de o matrice extracelulară care conţine colagen şi asigură un cadru, de obicei flexibil, în care sunt organizate celulele.
Altă caracteristică definitorie a tuturor animalelor e aceea că sunt heterotrofe. Spre deosebire de plante, care sunt autotrofe, animalele nu produc hrană proprie şi trebuie să consume direct sau indirect alte organisme pentru a-şi asigura nutriţia. Acest fapt a contribuit la biodiversitatea extraordinară a animalelor de ani şi la modalităţile foarte diverse de a urmări, căptura şi consuma hrana.
Cerinţele de hrană au avut, de asemenea, un impact substanţial asupra corpului animalelor, majoritatea având un sistem digestiv centralizat.
Necesitatea de a căuta sau de a fi în apropierea surselor de hrană a determinat şi capacitatea de deplasare. Şi, deşi acest lucru nu a fost clar definit, mobilitatea deosebeşte majoritatea plantelorde majoritatea animalelor. În trecut, problemele legate de mobilitate au dat naştere la confuzii în rândul oamenilor de ştiinţă cu privire la statutul unor grupuri, îndeosebi cel al bureţilor, animalele cu cea mai lungă istorie a evoluţiei. Bureţii sunt singurele animale vii fără organizare superioară nivelului celular, veavând organe sau ţesuturi, o caracteristică singulară, care a iscat concluzie cu privire la statul lor. Celulele lor pot face însă mişcări reduse,trec printr-un stadiu larvar, find capabile să înoate liber, iar astăzise ătie sigur că bureţii sunt animale, nu plante.
Nevoia şi capacitatea de mişcare independentă au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea sistemului nervos şi a organelor de simţ implicate în coordonare şi ghidarea mişcărilor. Cele mai multe au şi ţesuturi, precum muşchii, ce facilitează mişcarea.
Reproducerea sexuală este altă trăsătură comună. Aproape toate speciile de animale, într-un anumit stadiu, au descendenţi, fapt realizat prin reproducere sexuată; unele dintre ele se pot reproduce asexuat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu