E-SCIENCE LEARNING

vineri, 21 martie 2014

Comunicare şi discurs mediatic: o lectură sociologică / Camelia Beciu; pref.: Camelia Beciu. - Bucureşti: Comunicare. ro, 2009

ISBN 978-973-711-186-9

Discursurile nu indica explicit condiţiile lor de producere cu atât mai mult cu cât actorii sociali sunt interesati să lase impresia unui discurs unitar. Discursurile estompeaza unele condiţii de producere şi le evidenţiază pe altele; sau, altfel spus, pentru a-şi construi o poziţie, actorii sociali se referă – tactic – doar la unele aspecte… Rolul unei analize de discurs este de a identifica strategiile prin care actorii sociali construiesc unitatea aparenţa a discursului şi, deci, o poziţie faţa de ceea ce comunică şi faţă de interlocutor.

Camelia Beciu este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice si Administrative (SNSPA) şi cercetator la Institutul de Sociologie al Academiei Române. Sociologia comunicării şi a spaţiului public, analiza de discurs şi comunicarea politică sunt domeniile de cercetare curente.Camelia Beciu este autoarea volumelor: Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorala (2000) şi Comunicarea politică (2002). Este de asemenea co-editor al volumului Europa şi spaţiul public. Practici comunicaţionale, reprezentări, climat emoţional (2007).

Comunicarea şi construcţia socială a realitaţii • "Dincolo de text": discurs şi comunicare • Comunicarea mediatică – o practică sociodiscursivă • Media, practicile de consum şi noile publicuri • Problemele "care ne privesc": comunicarea "de interes general" • Mitul opiniei publice • Televiziune şi viaţa cotidiană: conversaţia mediatică • Dispozitivul televizual: "Iată, cadrul în care discutăm azi" • Mediatizarea spectacolului politic: bătalia pentru "autenticitate"

A elaborat: Lepădatu Maria.

miercuri, 19 martie 2014

ZIUA INTERNATIONALĂ A FRANCOFONIEI. LINKURI UTILE

Selectat de: Cristina CATEREV

vineri, 14 martie 2014

Semnificaţia absurdului şi înstrăinarea

Semnificaţia absurdului şi înstrăinarea.

Înstrăinarea umană, ca fenomen social deosebit de complex şi cu o mare putere de difuziune în universul relaţiilor interumane, devine mediul de existenţă a omului dezorientat, lipsit fr ideal. În lumecontemporană, există înstrăinării în formă şi modalităţi diverse şi generalizate la scara întregii societăţi s-a manifestat şi a produs anumite stări psihologice şi morale, contribuind, într-o măsură, la criza personalităţii umane, la perturbarea mecanismelor de integrare a individului în viaţa socială. Aceste efecte secundare ale înstrăinării s-au resimţit cu mare intensitate, începînd cu sfîrşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru şi contribuind cu deceniile dintre cele două războaie mondiale şi mai ales după cel de-al doilea război mondial.

Absurdul situaţiilor fără ieşire ale omului dezorientat, depersonalizat, fără ideal şi perspectivă, a condus treptat la conturarea unei concepţii despre absurd care, deşi nesistematic expusă într-o doctrină filosofică, se poate distinge totuşi în cîmpul teoriilor filosofice. În genere, existenţialismul a contribuit sustanţial la accentuarea unei poziţii distincte în afirmarea absurdului pe plan filosofic, în special prin eseurile lui Camus şi prin lucrările lui Sartre, Heidegger şi Jaspers.

Desprinderea semnificaţiilor absurdului în plan logic şi filosofic va contribui la cunoaşterea absurdului din plan estetic, întrucît existpă corespondenţă şi un permanent schimb de substanţe între aceste trei planuri ale existenţei absurdului.

În plan logic, prin absurd (de la lat. Absurdus=discordant) se înţelege tot ceea ce contrazice regulile logicii, fiind sinonim cu ilogicul. Să vedem care este situaţia la diferite niveluri logice: idee absurdă este o idee ale cărei elemente sunt incompatibile; judecată absurdă este o judecată care conţine sau implică o inconsecvenţă : un raţionament absurd este un raţionament formal fals. În logică şi matematică se cunoaşte absurdul sub forma raţionamentului prin absurd. Aici trebuie distinse două aspecte :

Problema prin absurd –care este un raţionament ce probează adevărul unei propoziţiiprin evidenţa falsităţii uneia din concluziile rezultînddin contradictoria sa.

Reducerea la absurd- este un raţionalism ce conduce la respingerea unei aserţiuni, ajungîndu-se la o concluzie cunoscută ca falsă sau, dimpotrivă, la ipoteza însăşi.

Pentru a înţelege mai bine poziţia absurdului faţă de unele valori logice, să examinăm schema propusă de Robert Blanche.

Absurdul, ca semnificaţie, este stîns legat de uniersul de discurs al falsului, dar sub nici un motiv nu se confundă cu aceta din urmă. Falsul se raportează la ceea ce nu este ( dar apare afirmat în propoziţie), în timp ce absurdul se raportează la ceea ce nu este şi nici nu poate fi ( dar apare afirmat în propoziţie). De exemplu, propoziţia: Afară plouă- poate fi falsă atunci cînd situaţia reală este alta, opusă.

Raportul dintre adevăr şi fals este o relaţie ce se stabileşte între existenţa şi nonexistenţa în plan logic, în timp ce relaţia între adevăr şi absurd funcţionează între existenţă şi imposibilitatea existenţei.

A elaborat: Lepădatu Maria

miercuri, 12 martie 2014

Rolurile stilistice alte modurilor / timpurilor verbale

INDICATIVUL

imprimă un caracter obiectiv acţiunilor, stărilor pe care le exprimă;
intră în opoziţie cu conjunctivul, făcându-se astfel distincţia dintre real şi ireal, dintre cert şi posibil.

IMPERATIVUL

comunicare directă;
exprimă dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o împiedica;
exprimă atitudini şi trăiri subiective printr-un dublu sistem de semnale verbale şi paraverbale;
marcă textuală a stilului indirect - rol de teatralizare, de dinamizare a discursului personajelor;
alături de substantive sau adjective în vocativ reprezintă un indice al oralităţii stilului;
prezenţa lui în textul liric semnalează discursul dialogic sau monologul adresat care poate lua forma invocaţiei retorice.

CONJUNCTIVUL

exprimă o acţiune posibilă, realizabilă, probabilă;
arată atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţată: incertitudine, ezitare, aproximaţie, dorinţă, protest, indignare;
substituie imperativul – rol de accentuare a subiectivităţii;
în textul liric, reprezintă deseori marca textuală a unui plan al imaginarului având rolul de a semnaliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.

A elaborat:Lepădatu Maria.

Valorile stilistice ale timpurilor verbale

Valorile stilistice ale timpurilor verbale

Textul literar – opinea lui Dumitru Ieremia în studiul "Introducere în stilistica" - poate fi considerat ca o realitate cu două ipostaze consubstantiale structura stilistică şi funcţia de semnificare poetică. Structura stilistică generează lumea semantică a textului ţi poartă totodată mărcile Eului reztului. Ambele serii de mărci stilistice – ale eului auctorial şi ale eului textual – îşi definesc identitatea şi, implicit, originalitatea, prin modul de valorificare a potenţialuilui expresiv al limbii, a diverselor categorii estetice, semantice, morfologice si sintactice.

VERBUL, prin regimul sau privilegiat de nucleu al enunţării, reprezintă o sursă majoră de expresivitate artistică. Aceasta se construieste nu numai la nivelul continutului semantic şi al structurii lingvistice (verbe/locuţiuni verbale), ci şi la nivelul categoriilor morfologice specifice- timpurile, modurile, personale.

TIMPUL, cea mai complexa categorie, dezvoltă gradul cel mai înalt de complexitate în stiulul beletristic. Stilul beletristic îţi defineşte specificul prin construirea timpului gramatical într-o categorie narativa (D. Irimia), implicând perspective temporale şi capacitate de spaţiere (prim-plan şi planuri de adancime).

A elaborat: Lepădatu Maria.

luni, 10 martie 2014

Ştiri din lumea Astronomiei

Un meteorit cu masa cât un autoturism s-a prăbușit în luna septembrie anul trecut, afirma astronomii spanioli. Impactul, cel mai mare văzut până în prezent, a produs un flash luminos care a putut fi observat de pe Pamant. Oamenii de ştiinţă au publicat observaţia lor în jurnalul lunar al Societaţii Regale de Astronomie.

Luna, prin lipsa atmosferei, face ca bucaţile mici de rocă din spațiu sa ajungă la suprafaţa Lunii intr-o cantitate impresionantă. Rezultatul este foarte vizibil - un număr mare de cratere de mari și mici dimensiuni acopera întreaga suprafată lunară.

Deși nu există aproape nici o șansă ca un obiect foarte mare sa lovească Luna sau planetele, coliziuni cu obiecte mai mici sunt foarte frecvente chiar și astăzi. Sansele de a vedea una dintre acestea din întâmplare sunt destul de mici, de aceea oamenii de ştiinţă au creat rețele de telescoape care le poate detecta în mod automat.

A elaborat: Lepădatu Maria.

ASPECTUL CERULUI ÎN LUNA MARTIE 2014

Gemeni este constelaţia lunii martie. Se află la meridian seara, iar cele două stele strălucitoare Castor şi Pollux sunt uşor de identificat. Constelaţia Orion şi Câinele Mare se află spre sud – vest părăsind devreme cerul de seară, semn că iarna este spre final. Pe terioriul constelaţiei Gemeni o să vedem cu ochiul liber o stea foarte strălucitoare – planeta Jupiter ce se va observa în condiţii excelente pe cerul de seară, foarte sus pe cer (aproape de zenit). În luna martie ziua este aproximativ egală cu noaptea, iar pe data de 20 va fi şi echinocţiul de primăvară. Acest moment este marcat prin poziţia Soarelui în punctul vernal (intersecţia dintre ecuatorul ceresc şi ecliptică). După data echinocţiului de primăvară, Soarele va trece din emisfera sudică în cea nordică şi din acest moment va începe primăvara astronomică.

În luna februarie avem posibilitatea să observăm chiar de la începutul crepuscului de seară, constelaţiile cerul de iarnă. Este perioada din an în care constelaţiile şi obiectele “deep sky” specifice anotimpului de iarnă pot fi cel mai bine observate. Februarie este cea mai scurtă lună din an şi ultima din iarna calendaristică. În această lună, constelaţia Orion se află seara sus pe cer la culminaţie. Mai jos, în partea stângă se află strălucitoarea stea Sirius (cea mai strălucitoare stea din constelaţia Câinele Mare, dar şi cea mai strălucitoare stea de pe cer). Sirius este strălucitoare datorită faptului că emite de 23 de ori mai multă lumină decât Soarele şi este relativ aproape de noi (8,6 ani lumină).

A elaborat: Lepădatu Maria.

LIBRARY AND SCIENCE LINKS

Library and science information

Selected by: CATEREV Cristina.

Un duşman terestru al omului

Ştim cu totii ca echilibrul natural al gazelor atmosferice este ameninţat de activitatea omului.

Multe dintre lucrurile pe care omul le face in mod obişnuit in fiecare zi, duc intr-o masura mai mare sau mai mică la poluarea planetei şi a aerului pe care cei 6 miliarde de locuitori îl respiră in fiecare zi.

Omul ar trebui să constientizeze ca el respirş in fiecare zi aerul, si daca îl poluează v-a inrăutaţi situaţia planetei, pe care inca unii incearca să o protejeze impotriva acestor efecte nocive care o distrug puţin câte puţin, şi poate păna cănd omul îşi va da seama ce-a făcut s-ar putea sa fie prea tarziu.

Din cauza poluarii creste proportia gazelor numite gaze de seră. Şi procesele industriale duc la poluare şi peste un miliard de locuitori inspiră aer puternic poluat.

Nu numai oamenii sunt afectati de poluare, ci si animalele si plantele.Datorita neglijenţei omului, s-a ajuns la poluare si mii de hectare de păduri au fost distruse, iar animalele ori sunt pe cale de dispariţie, ori mor pentru că nu mai pot respira aerul puternic poluat. Şi apoi ce rost ar mai avea această planetă fără frumuseţea dată de plante şi animale, pentru ca ele sunt adevăratele bogăţii, iar omul este păzitorul acestor comori, iar scopul lui este sa le protejeze , de tot ce este rau si le-ar putea duce la dispariţie.

A elaborat: Lepădatu Maria.

marți, 4 martie 2014

PUBLICAȚII ȘTIINȚIFICE DESPRE BOTEZ

Preoţii din Moldova şi Muntenia îndătinează de a umbla la începutul fiecare luni cu crucea pe la casele credincioşilor lor şi a le stropi cu apî sfinţită sau agheasmă, pe care o duce pălimarul într-o căldăruşă sau într-o cofiţă.

Şi deoarece de astă dată fiecare preot este obşogat ca să leturghisească şi abia după leturgie să cerceteze nu numai pe oamenii cei mai avuţi şi mai distinşi, ci pe fiecare parohie fără deosebire, de aceea începe şi sf'ârşeşte leturghia cu mult mai de dimineaţă ca în celelalte zile, respective duminici şi sărbători de peste an.

După leturghie, fiecare preot face sfinţirea apei în biserică şi apoi se porneşte cu crucea sau, după cum spun muntenii, cu botezul pe la casele parohienilor săi, începând de regulă de la casa parohială, adică de la sine, sau de la cel ce locuieşte mai aproape de casa parohială sau de biserică.

Şi dacă satul, respective parohia, e mare şi parohului local nu-i este cu putinţă a umbla pe la toate casele, atunci îşi mai ia un preot de ajutor; iar în lipsa acestuia îl pune pe cantorul bisericesc, precum şi pe alţi cărturari, ca să umble şi aceia.

În cazul din urmă de regulă numai pe la gospodarii cei mai însemnaţi, mai distinşi şi mai avuţi, iar cantarul şi ceilalţi inşi pe la cei mai sărmani şi mai depărtaţi de vatra satului.

După ce s-aîntors gospodarul de casă, care a petrecut pe preotul cu lumina, se aşază apoi cu toşi la masă şi mănâncă şi ei, căci înainte de a binecuvânta preotul masa, după cum am spus şi mai sus, rar care român se încumătă a mânca, şi mai cu seamă fetele cele mari despre cari se crede că, dacă nu mănâncă în ziua de ajun, se vor mărita mai degrabă. Trecând ziua şi sosind seara, fiecare fată care şi-a ascuns panglica din mărgele o ia când se culcă, atât pe acestea cât şi celelalte semne, ce le-a mai pus dimpreunăcu dânsa sub prag, şi le pune sub pernă, având ferma credinţă că, făcând-o aceasta, peste noapte îşi visează iubitul.

Alte fete mari, din contra, punînd mărgelele de la gât pe pragul uşei, ca să păşească preotul peste ele când vine cu Botezul, şi, luându-le după aceea, le pun la gât ca să se mărite.

Ce se atinge de busuiocul ce l-au căpătat sau l-au furat din struţul preotului, e de observat că acesta se întrebuinţează spre mai multe scopuri şi anume:

Îl pun, când se culcă, sub căpătâi, crezînd că peste noapte îşi viseazămursitul, data, orânda.

Îl pun pe ghizdelele fântânei şi apoi se gândeşte fiecare la flăcăul cu care doreşte să se mărite. Şi dacă busuiocul va fi dimineaţa umed, sau mai bine zis plin de rouă, atunci flăcăul respectiv va lua-o, altmintrelea nu.

Pun câte un fir din busuiocul acesta prin florile cu cari îşi împodobesc capul când se duc la joc, anume ca să fie îndrăgite şi jucate de fiecari.

În fine, tot acele fire de busuioc le mai întrebuinţează încă şi la diferite alte farmece, anume ca să atragă feciorii la dânsele, spre a se putea cât mai degrabămărita.

Sărbători la români: studiu etnografic Simion Florea Marian: ed. îngrijirtă şi introd. de Iordan Datcu. - Bucureşti:Saeculum I. O. 2011 Vol. 1. Cârnilegile. - Bibliogr. - ISBN 978-973-642-283-6.

A selectat: Cristina CATEREV