Arta egipteană,
cu marile sale forme de manifestare (arhitectură, pictură, sculptură etc.) este
așezată sub semnul fenomenului religios. Legătura vechilor egipteni cu zeii
protectori ai Egiptului este profundă și se manifestă atât pe pământ cât și în
viața de dincolo — element central al credinței egiptene străvechi, de aceea
operele de artă egiptene au câteva elemente comune. Toate au un anume
imobilism: secol după secol s-au reprodus aceleași forme artistice, s-au utilizat
aceleași tehnici și aceleași material.
Sculptura. Statuile faraonilor sau ale
marilor demnitari nu reprezintă trupul real ci mai degrabă ele proiectează o
imagine ideală a unui om aflat într-o comuniune permanentă cu zeii și deci
aflat într.o stare de har divin. De aici rezultă caracterul solemn al statuilor
egiptene, senzația de măreție pe care aceasta o produce privitorului. Deși
artistul egiptean preferă să reprezinte profiluri umane, atunci când
configurează chipul uman el respectă o convenție impusă de credințele sale
religioase. Omul răposat trebuie să privească fie spre apus, spre lumea de
dincolo — spre împărăția lui OSIRIS, fie spre răsărit, spre lumea de aici—unde
răsare zeul-soare Ra. De-a lungul timpului s-au lucrat în Egiptul antic poate zeci
de mii de statui de bronz, piatră, lemn, aur— întotdeauna pictate.
Pictura. Artistul egiptean acorda culorilor o semnificație
anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase. Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea
zeului SETH, zeul deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și
totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea
bucuriei și tinereții era închinată zeului OSIRIS, zeu al reînvierii și a
nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo. Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași
semnificație — negrul fiind culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu,
care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea “ veșnică a Egiptului an după
an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și
a zeului acestuia AMON. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol
al nemuririi zeilor și de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai
în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al purității și bucuriei era
culoarea coroanei Egiptului de Jos.
Pictura. Artistul egiptean acorda culorilor o semnificație
anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase. Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea
zeului SETH, zeul deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și
totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea
bucuriei și tinereții era închinată zeului OSIRIS, zeu al reînvierii și a
nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo. Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași
semnificație — negrul fiind culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu,
care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea “ veșnică a Egiptului an după
an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și
a zeului acestuia AMON. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol
al nemuririi zeilor și de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai
în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al purității și bucuriei era
culoarea coroanei Egiptului de Jos.
Selectat de: Cristina CATEREV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu